Diferenta dintre un copil cu TSI si unul cu dificultati de invatare
Monica Bolocan, psiholog clinician si educational
Prima persoana care ar putea suspecta o tulburare specifica de invatare la un elev este, fireste, cadrul didactic. Datorita multor altor tulburari asociate dar, mai ales, datorita impactului negativ pe care astfel de dificultati specifice le au asupra starii emotionale si comportamentului unui copil, este extrem de dificil de facut diferenta intre un copil cu TSI reale si unul fara motivatia de a invata sau cu o capacitate generala scazuta de invatare (doar nu toti copiii pot avea performante scolare bune si foarte bune!). Realitatea ne arata ca toti copiii cu TSI ajung sa aiba un nivel foarte scazut al motivatiei scolare, comportamente opozitioniste si anxietate sau chiar fobie scolara. Deci, cum facem diferenta intre un copil pur si simplu dezinteresat de scoala si invatare, cu probleme de comportament si adaptare scolara de cauzalitate diversa sau cu un potential de invatare in general scazut, si unul cu TSI?
Este foarte important de mentionat ca, in acord cu ultimele abordari la nivel international, suspiciunea de TSI necesita o perioada de observare atenta si asigurarea unei perioade suficiente de instruire adecvata a copilului pentru a exclude cazurile de dificultati de invatare datorate unui context nefavorabil invatarii si construirii motivatiei pentru invatare (ex: copii din familii cu nivel socio-economic si cultural scazut, copii care nu au avut o stimulare adecvata in perioada de prescolaritate, copii din familii dizarmonice, conflictuale etc) sau cazurile de copii care au doar o capacitate de achizitie cognitiva mai lenta datorata unui proces de maturizare neuronala mai lent sau doar faptului ca au fost dati la scoala mult prea devreme pentru nivelul lor de dezvoltare psihomotorie.
IMPORTANT: Diferenta principala intre un copil cu dificultati de invatare din diverse cauze (ca cele enumerate mai sus) si unul cu TSI este ca, in primul caz, copilul poate face progrese semnificative ca urmare a instruirii adecvate si altor (psiho)terapii suportive sau ca urmare a rezolvarii cauzei externe generatoare (ex: rezolvarea conflictelor din familie), pe cand in cel de al doilea caz progresul este foarte lent, in ciuda eforturilor tuturor factorilor implicati (inclusiv al copilului), fiind nevoie de foarte mult efort pentru rezultate minime. Aceasta din cauza ca TSI „reale” presupun un deficit functional la nivel cognitiv care poate fi doar compensat partial, si nu remediat total. De asemenea, in primul caz se poate observa o afectare generala a performantei scolare, in toate ariile de achizitie scolara, pe cand in cel de al doilea caz poate fi afectata doar o singura arie de achizitie (ex: cititul), copilul functionand normal in celelalte domenii. Propunerea pentru perioada de observare si instruire adecvata este de 6 luni consecutive, pe parcursul aceluiasi an scolar.
Nu in ultimul rand, este important sa precizam ca nu exista un tratament medical specific pentru TSI, ci doar terapii de compensare. Tratamentul medical se impune numai daca un copil are alte tulburari care, in opinia medicului de specialitate, necesita acest lucru (ex: afectiuni neurologice, tulburari psihiatrice, alte afectiuni medicale cu impact asupra capacitatii de invatare), fiind strict decizia medicului de specialitate. Enumeram care sunt cele mai frecvente tulburari asociate cu TSI:
- Tulburarea de deficit de atentie (ADD) – copilul are un deficit semnificativ la nivelul atentiei si memoriei de scurta durata
- Tulburari de limbaj (receptiv si/sau expresiv) – copilul intelege greu instructiunile verbale lungi sau complexe, se exprima cu dificultate, are un vocabular redus, face greseli de articulatie si pronuntie
- Tulburarea de dezvoltare a coordonarii motorii (dispraxiile) – copilul este „impiedicat” si neindemantic, are abilitati motorii fine foarte scazute, tine gresit creionul si scrie foarte urat, nu are abilitati sportive, pronunta cuvintele cu dificultate, este lent in scriere si exprimare etc
Mai trebuie mentionat ca, cel mai frecvent, in cazul copiilor cu afectiuni neurologice (ex: epilepsie) sau psihiatrice (inclusiv ADHD - Tulburarea de Deficit de Atentie si Hiperactivitate), dificultatile de invatare sunt o consecinta a tulburarii principale si pot avea caracter temporar (nu definitiv, ca in cazul TSI „pure”), in functie de natura, severitatea si evolutia tulburarii principale. Spre exemplu, in cazul ADHD, este firesc ca un copil hiperactiv, care nu se poate concentra si nu poate incepe si termina nicio sarcina sa nu poata avea achizitii scolare la nivelul potentialului sau cognitiv, fara a insemna neaparat ca are si TSI (desi exista si cazuri de copii care au simultan si ADHD, si una sau mai multe TSI). In cazuri de acest tip, trebuie abordata cu prioritate tulburarea principala printr-un management adecvat medical si terapeutic (ex: psihoterapie, terapie comportamentala, tratament medical), familia avand responsabilitatea de a lua toate masurile necesare in acest sens.
